Montag, 2. Mai 2016

Catina sau goji romanesc


Catina este un arbust tepos pe care il gasim de obicei pe margini abrupte de drumuri si paduri. Este una din speciile cele mai rezistente din lume, regasindu-se din Carpati pana in Himalaya. Despre catina asiatica am mai scris, e vorba de fructele de goji.

Fructele de catina rezista pe ramuri si iarna, pana la -40 de grade Celsius, fara sa isi piarda din proprietati. Fructele sunt marunte si portocalii.

 Catina nu are egal in ceea ce priveste ajutorul pe care il da sistemului nostru imunitar, fiind si un energizant foarte puternic.

De la catina putem folosi aproape tot: fructele, scoarta si radacina.

Fructele se desprind foarte greu de pe ramuri, iar spinii va vor rani in timpul culesului. Pentru a simplifica lucrurile, crengutele incarcate cu fructe vor fi mai intai desprinse prin taiere de pe trunchi, urmand ca ulterior sa fie luate fructele de pe ramuri cu ajutorul unei furculite. Contrar asteptarilor, acest tratament nu va dauna plantei, care are o asemenea vitalitate, incat in urma taierii va scoate de doua - trei ori mai multe ramuri (este o metoda folosita de gradinari pentru a indesi arbustii de catina din gardurile vii) in anul urmator de vegetatie.
Scoarta de pe ramurile care raman dupa culegerea fructelor se desprinde simplu, prin cojirea cu un cutit. Pentru simplificare, in terapie se folosesc ramurile cu tot cu scoarta.

Radacinile sunt rareori folosite in terapie, pentru ca, pe de o parte, sunt greu de obtinut (dezgroparea acestora nu este o treaba deloc usoara), iar pe de alta parte, taierea lor, spre deosebire de cea a crengutelor, afecteaza grav vitalitatea arbustului. In plus, aceste radacini au proprietati destul de asemanatoare cu scoarta, asa ca avem un inlocuitor valoros.

 
In continuare ma voi concentra pe fructele de catina, sunt cele mai gustoase si mai usor de obtinut.

Cum se consuma catina
ULEIUL DE CĂTINĂ

 Uleiul de cătină este excelent pentru tratarea arsurilor, a ulcerului, gastritei, alergiilor, diareei, reumatismului, alcoolismului, stresului, asteniei, anemiei, bolilor endocrine și hepatice. Uleiul de cătina stimulează sistemul imunitar, este folosit și pentru tratarea bolilor de piele, a ulcerului, a bolilor de ficat, ajută la scăderea colesterolului, etc. Doza zilnică pentru adulți este de 10-20 picături de 3 ori pe zi administrate simplu sau în amestec cu miere de albine. Cura durează până la 3 luni, dar minim 2 săptămâni.  De asemenea, pentru tratarea diverselor plăgi, răni, arsuri, uleiul de cătină se folosește extern cu rezultate spectaculoase.

SIROPUL DE CĂTINĂ

 Siropul de cătină poate fi preparat chiar de dumneavoastră în casă sau îl puteți procura de la magazine specializate. Astfel, din patru kilograme de cătină dată prin storcator obțineți circa doi litri de suc de cătină, pe care îl puneți într-un vas curat și îl amestecați cu trei litri de miere de albine. Se păstrează apoi la rece. Se va consuma diluat cu apă. Siropul de cătină este excelent, atât pentru adulți, cât și pentru copii, fiind un foarte bun imunostimulator si antibiotic natural.

DULCEAȚA DE CĂTINĂ

 Un alt mod de a prepara cătina este sub formă de dulceață, dar trebuie să țineți cont că prin fierbere se pierd proprietățile curative ale catinei . Din punct de vedere terapeutic nu este recomandată, ci doar ca să aveți un desert gustos. Se prepară foarte simplu: la șase căni de fructe de cătină sunt necesare patru căni de zahăr, 100 de mililitri de apă, două lingurițe de zeamă de lămâie și un plic de zahăr vanilat. După ce spălați fructele, le amestecați cu apa și jumătate din cantitatea de zahăr . Le puneți într-un vas pe foc și când fierbe, adăugați restul de zahăr și amestecați. După ce fierbe din nou, lăsați încă cinci, zece minute și opriți focul.

CĂTINA CU MIERE

 Cătina cu miere stimulează imunitatea, crește pofta de mâncare, curăță pielea și aduce aportul zilnic de vitamine și minerale, este un foarte puternic energizant, iar câteva lingurițe de dimineață nu numai că vă ajută digestia și tranzitul intestinal, ci vă umple cu energie pentru întreaga zi. Cătina cu miere se prepară fie din pulberea pe care o găsim în plafare, dar cel mai recomandat este să folosiți fructele proaspete. Se spală fructele de cătină foarte bine, se usucă și se pun într-un borcan mare de 800 de grame până se umple trei sferturi. Borcanul se umple cu miere de albine polifloră și timp de o săptămână se lasă la macerat. Puteți consuma câte trei linguri pe zi, iar copiii o linguriță.

PULBEREA DE COAJĂ DE CĂTINĂ

 Pulberea de cătină o putem obține foarte ușor. Lăsăm coaja de cătină la uscat timp de două-trei săptămâni și o măcinăm cu o rasnita de cafea. Acest praf care se obține foarte ușor are proprietăți vindecătoare miraculoase. Putem consuma o linguriță de două ori pe zi și poate fi amestecată cu apă sau miere.

TINCTURA DE CĂTINĂ

 Tinctura de cătină este excelentă pentru stimularea sistemului imunitar, pentru combaterea anemiei, a stresului, a hepatitei cronice,  a gripei și răcelii,  impotenței,  sterilității, precum și a insuficienței ovariene. Iar extern poate fi folosită cu succes la tratarea arsurilor, radiațiilor, degerăturilor, etc. Aceasta se prepară foarte simplu. Aveți nevoie de 14 linguri de praf din coajă de cătină, care se amestecă cu 500 ml de alcool alimentar de 80 de grade și se lasă la macerat vreme de două săptămâni, după care se strecoară. Puteți consuma câte o linguriță de trei ori pe zi diluată în apă sau ceai.

PULBEREA DE FRUCTE USCATE DE CĂTINĂ

 Pulberea de fructe de cătină se obține la fel de ușor ca și cea din coajă de cătină, astfel că trebuie doar să măcinați fructele uscate cu o rasnita de cafea și să consumați câte o linguriță de trei ori pe zi, amestecată cu miere, sau simplă, pentru a vă vitaminiza și remineraliza corpul.

CE BOLI TRATEAZĂ ȘI PREVINE CĂTINA?

 Cătina este foarte indicată în stimularea sistemului imunitar, în tratarea răcelilor, gripei, infecțiilor.  Pentru tratarea hepatitei și a cirozei, sucul de cătină precum și decoctul de cătină sunt excelente. În caz de răceli, gripe, pneumonii, se consumă sirop de cătină pe stomacul gol sau se face o cură de cătină cu miere, grăbind astfel vindecarea. Hemoragiile interne, bolile splinei și ale ficatului se tratează tot cu suc sau ulei de cătină, precum și cu pulbere din scoarță de cătină. Sterilitatea, depresia, anxietatea, diareea sau dizenteria se tratează cu ajutorul sucului sau a pulberii de cătină. Spre exemplu, ca remediu de urgență în cazul dizenteriei și a diareei, precum și a colitelor, se ia o linguriță de pulbere de scoarță. Râia și plăgile, precum și arsurile pot fi tratate cu ulei de cătină.

 Se recomandă să consultați un medic specialist sau un fitoterapeut înainte de a începe o cură de cătină pe termen lung!
Eu personal am un borcan de catina cu miere la frigider si iau in fiecare dimineata o lingura de miere cu cateva bobite de catina pe stomacul gol.
Va doresc o zi minunata! 

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen